Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj de Ziua Veteranilor, dedicată militarilor din teatrele de operații. „Această zi ne face să ne amintim cât de importantă e pacea”, afirmă liderul Executivului.
„România îi onorează astăzi pe militarii săi care, alături de camarazi din alte state aliate și prietene, au mers să pună umărul la menținerea păcii, combaterea terorismului și sprijinirea populației în cele mai afectate zone de conflict din lume ale ultimelor decenii, precum Afganistan, Irak sau Balcanii de Vest, dar și în multe altele.
Ziua de 11 noiembrie a fost aleasă simbolic pentru a fi dedicată militarilor noștri din teatre de operații, în semn de contopire a iubirii de pace cu sacrificiul prin care de multe ori este plătită pacea. Pe 11 noiembrie 1918, Ziua Armistițiului, se punea capăt oficial Primului Război Mondial și pe 11 noiembrie 2003 cădea la datorie eroul bihorean Iosif Silviu Fogoraşi, primul militar român care și-a pierdut viața în teatrul de operaţii din Afganistan, ridicat post-mortem la gradul de sublocotenent și decorat cu Virtutea Militară.
Gândurile noastre se îndreaptă, în aceste momente, în primul rând spre cei care s-au jertfit în astfel de misiuni, slujind interesele României ca stat membru al ONU, NATO și UE implicat în menținerea păcii, securității și stabilității internaționale, dar în același timp redând speranța civililor fără apărare prinși în confruntări. Eroismul și omenia dumneavoastră nu vor fi uitate, dragii noștri!
Și îi salut călduros pe veteranii care s-au întors cu bine din misiunile externe la care au participat, sper să dea mai departe experiența pe care au câștigat-o și să le transmită copiilor și nepoților povestea încercărilor cărora le-au ținut piept, pentru ca ei să se bucure de o Românie sigură, cu prestigiu internațional și încredere deplină ca aliat.
Nu în ultimul rând, familiilor militarilor români cărora le este dedicată această zi le transmit toate urările de bine și recunoștința că din mijlocul lor, grație lor, România are mai departe patrioți și eroi, ale căror nume le va evoca mereu cu mândrie!
Memorie eternă militarilor români care și-au dat viața pentru a fi pace în lume!
Multă sănătate și viață lungă veteranilor care s-au întors cu bine din teatrele de operații!
Respect și prețuire pentru familiile dumneavoastră, dragi eroi și patrioți români!”, afirmă Marcel Ciolacu, conform unui mesaj transmis de Guvernul României.
Sorry, there are no polls available at the moment.